E timpul sa ne spunem adio/ Printr-o tacere pe care o intelegem amandoi/ Vor creste atatea ziduri inalte de zile si nopti/ Vor creste si flori si copaci/ Si o alta lume va creste intre noi/ E timpul sa ii spunem iubirii ca n-am stiut sa iertam/ Cand insasi iubirea iarta si uita si nu cere nimic inapoi/ E timpul sa-i cerem uitarii sa ne uite/ Amintirilor sa le faurim aripi sa zboare in locuri in care/ Nu vor mai gasi calea spre a se intoarce/ Gandurilor le vom cere orele de zbucium si de nesomn inapoi/ E timpul sa-i spunem dorului ca in zadar ne va fi dor/ E timpul pentru toate acestea...

 — feeling inspired.

Mi-e dor de chipul tau batran si plin de intelesuri/ Pe care il tot refac din cioburi de lumini/ De-atunci trecut-au atatea asfintituri/ Imaginandu-mi adesea ochii tai senini/ Cand inserarea cade peste pamant in falduri/ Stralucind in noapte a cerului cununa/ Te vad parca si-acum in casa dintre dealuri/ Peste care refren de amintiri inca rasuna/ Te vad pe prispa casei, privind in departari/ Pe tine tata, obosit de-a vietii grea povara/ Si-ti caut de dor in lume asemanari/ Cand in suflet absenta ta adesea ma-nfioara/ Cu rost si fara rost stii, trec anii, tata/ Si lasa-n urma lor sirag de amintiri/ Dar cand mi-e dor, te caut pe bolta instelata/ Si te gasesc acolo in mii de licariri