Maine cand din astazi va ramane o amintire/ Eu voi avea in suflet atata toamna/ Doar maine cand norii cenusii vor cerne ploaie/ Voi asculta bocetul toamnei/ Si cu priviri ratacite prin ruginiu/ Imi voi asterne gandurile pe pamant/ Maine cand toamna/ Imi va lasa pe chip o nota de tristete/ Imi va fi dor de tot ce a trecut / Doar maine cand pasarile vor zbura/ Spre tarmurile calde/ Pomii vor fi goi de frunze/ Si atata verde se va vesteji/ Iar in frigul diminetii vor pasi visele mele/ Si-n ceturi dese, dese/ Vor disparea pe veci/ Doar maine cand se va ascunde in parul meu mirosul toamnei/ Vantul va trece purtand cu el melancolii/ Si prea obosit de atata gri/ Sufletul meu se va odihni pe pat de frunze

Cui sa-i spunem ca septembrie s-a repezit peste noi/ Ca o pasare de pradă/ Iar toamna a ancorat la tarmul inimilor noastre ravasite/ Cui sa-i spunem cat de fragile-s iubirile toamna/ Ca-n tumultul noptii/ Ard atâtea dorinte si doruri/ Pe ruguri inaltate pana la cer/ Iar noi impovarati de pacate/ Am rupt cu mainile goale din luna bucăti/ Si am aprins faclii/ In intunericul din noi/ Cui sa-i spunem ca ne tinem cu toamna de mana/ Neîndrăznind sa rupem lantul tăcerii/ Ci mai degraba ne-am pus pe buze lacat/ Ca fara vreun rost anume/ Sa putrezeasca in noi cuvinte/ Pe care am fi putut sa ni le spunem/ Cui sa-i spunem ca intre noi sta toamna,cui?