A nins cu ani prea multi iubite peste noi/ Iar lumea s-anvechit de-atata vant si ploi/ Nu stiu, vreun rost daca a avut despartirea/ Caci din sufletu-mi singuratatea a cuprins nemarginirea/ E toamna si iar s-anvelit pamantul cu frunze/ Amintirea ta am acoperit-o sub milioane de panze/ Timpul s-a intins alene intre noi/ Tacerea noastra s-a umplut de apa si noroi/ Te-am cautat o vreme printre furtunile stelare/ Prin nopti si zile si anotimpuri fugare/ N-am sa stiu daca in inima ti-a fost statornica iubirea/ Sau daca plecarea mea ti-a alungat nefericirea/ A nins cu ani prea multi iubite peste noi/ Iar lumea s-anvechit de-atata vant si ploi...

Cat de multe priviri anoste si goale/ Se ratacesc in zbor de aripi inegale/ Pe la geamuri ploaia rece grabita a si trecut/ Cand peste lume noaptea pare-a fi cazut/ Pluteste-n aer miros de despartiri autumnale/ Tu m-ai desprins dintre bataile inimii tale/ Ploaia care va veni, taci si asculta/ Cum prin ploaie dragostea mea umbla desculta/ Te pastrez in mine ca pe-o recunoscuta credinta/ Te-as smulge din suflet dar mi-e cu neputinta/ Tu m-ai desprins dintre bataile inimii tale/ Pluteste-n aer miros de despartiri autumnale.

Mi-e uscat sufletul de-atata seceta pe pamant/ Imi inunda mintea gand dupa gand/ Sa traiesc ca un demon, sa mor ca un sfant/ Sa tac sau sa strig, dar mi-e glasul prea frant/ Mi-e arsa privirea de-atata foc, se mistuie-n foc/ Inimi si destine, ghinion si noroc/ Se-nalta, se-nalta flacari,scrum si scantei/ Ingenuncheaza laolalta credinciosi si atei/ Mi se-mpleteste moartea ca o esarfa la gat/ Cand viata jongleaza-ntre frumos si urat/ Ce-i omul, ce-i omul,decat o mana de lut/ O, sufletul meu pribeag si tacut