duminică, 8 noiembrie 2015

Din departari rasuna vantul aducand cu el in zbor
O dulceaga simfonie ce ma face sa dansez
In pasi amari de nebunie pe o scena de pastel
Dar cazand de sus cortina, mi-am dat seama ca visez
Si m-am trezit in gand cu toamna despletind si impletind
Toate dorurile mele ce se plimba pe carari
Cu glasul ei timid imi spune pe la colturi tot bocind
Ca intre ea si intre mine se gasesc asemanari
Imi cere toamna sa o iert in ritualul descantarii
Ca in decorul ei m-a inchis sa-i respir melancolia
Cazand peste mine ceasul bland al contemplarii
Ii cer toamnei dimineata sa-mi respire nebunia
Ea ma imbratiseaza cu fiori de infrigurare
Si ma-ndeamna s-o privesc in ochiu-i gri si transparent
Eu oftand si tot oftand printr-un semn de impacare
Ii ating usor cu mana trupul rece si inert
Toamnă, îti cresc pe tample zilele de ieri
Împodobite cu tristetea unei inimi muribunde
Si cât de blânde zilele de ieri au apus pentru totdeauna
De unde vii, toamnă? 
Pleacă
Si rugina pasilor tăi
O va sterge la noapte ploaia
Pleacă
Pentru ca îti cresc pe tâmple amintiri
Pe care inca le mai port in suflet
Îti cresc pe tâmple zilele de ieri
Si cât de blânde zilele de ieri s-au predat uitarii
Urci pe treptele nopții
Iar la capatul linistii mele face zgomot neliniștea ta
De unde vii,toamnă?
Pleacă
Si rugina pasilor tăi
O va sterge la noapte ploaia
Din pustiu se auzeau ecouri de singurătate
Vântul le izbea de peretii albi ai dimineții
Timpul curgea anapoda în spatiul lui limitat 
Si aveam impresia ca orele vroiau să evadeze din ceasul lor de sticla.
De la ferestrele zidite ale lumii
Ma hrăneam cu gandul existentei lui Dumnezeu
Îmi scriam in taina pacatele cu litere de foc
Ce-mi mistuiau sufletul
Pana cand il transforma intr-o cenusa caldă
Am simţit nevoia unei rugaciuni
Dar mi se desirau pe buze cuvintele
Si am ramas cu o mirare ascunsa
Că în piept continua sa-mi bata clopotele credintei
Ca dintr-un templu al bunatatii
În clipa aceea as fi cazut jertfă vietii
Caci in nari adulmecam frica unei morti iminente
Pentru întâia oara am plans
Cu lacrimile unui copil în care ardea dorinta
De a prinde în brate apusul
Ca pentru a nu stiu câta oară
Să nu se loveasca de pământ
Si să se spargă
În cioburi de lumini sfâsietoare
Recita-mi din poemul vietii in clipa asta bizara
Sub greutatea noptii ce ne apasa pe amandoi
Si sa ascultam impreuna vantul de afara
Cum ne sopteste sa traim singuratatea in doi
Octombrie in bratele-i infrigurate ne-amageste
Si sub cerul ce pe chipuri ne cerne transparente ploi
Ne intrebam mirati ce oare inca ne uneste
Poate trairile de lut ce ne-a lasat in inimi goi
S-au intetit furtuni prea multe pe marea vietii mele
Iar valuri furibunde se sparg de ceasul asteptarii
Sa-i cautam un nume iubirii noastre efemere
Si noi cu totul sa ne lasam in voia intamplarii
Stau treze cu noi pana tarziu luminile de veghe
Tu sa-mi reciti din taina vietii aceasta ce se trece
Cand fantasmagorice glasuri vor rasuna-n tenebre
Noi clipa despartirii intampina-vom rece
Pentru totdeauna va fi toamna
Toamna vietii mele 
Sufletul meu acoperit de frunze va uita toate primaverile
Caci pentru totdeauna va fi toamna
Si va geme uneori de tot ce a fost si n-a fost
Dar n-am sa stiu mai mult decat stiu, niciodata
N-am sa stiu de ce intre viata si moarte
Oamenii se perinda cautandu-si fericirea
Cautandu-se unii pe altii
Si n-am sa stiu mai mult decat stiu, niciodata
N-am sa stiu de ce totul piere
Piere pana si dragostea
Piere noaptea, ziua
Si nimic din ce se duce nu se mai intoarce
Nici gandul
Nici clipa
Nici zborul pasarilor in inalt
Nici pasii celor care sunt unde nu mai sunt
Nimic, nimic din toate acestea...

joi, 10 septembrie 2015



Maine cand din astazi va ramane o amintire/ Eu voi avea in suflet atata toamna/ Doar maine cand norii cenusii vor cerne ploaie/ Voi asculta bocetul toamnei/ Si cu priviri ratacite prin ruginiu/ Imi voi asterne gandurile pe pamant/ Maine cand toamna/ Imi va lasa pe chip o nota de tristete/ Imi va fi dor de tot ce a trecut / Doar maine cand pasarile vor zbura/ Spre tarmurile calde/ Pomii vor fi goi de frunze/ Si atata verde se va vesteji/ Iar in frigul diminetii vor pasi visele mele/ Si-n ceturi dese, dese/ Vor disparea pe veci/ Doar maine cand se va ascunde in parul meu mirosul toamnei/ Vantul va trece purtand cu el melancolii/ Si prea obosit de atata gri/ Sufletul meu se va odihni pe pat de frunze


Cui sa-i spunem ca septembrie s-a repezit peste noi/ Ca o pasare de pradă/ Iar toamna a ancorat la tarmul inimilor noastre ravasite/ Cui sa-i spunem cat de fragile-s iubirile toamna/ Ca-n tumultul noptii/ Ard atâtea dorinte si doruri/ Pe ruguri inaltate pana la cer/ Iar noi impovarati de pacate/ Am rupt cu mainile goale din luna bucăti/ Si am aprins faclii/ In intunericul din noi/ Cui sa-i spunem ca ne tinem cu toamna de mana/ Neîndrăznind sa rupem lantul tăcerii/ Ci mai degraba ne-am pus pe buze lacat/ Ca fara vreun rost anume/ Sa putrezeasca in noi cuvinte/ Pe care am fi putut sa ni le spunem/ Cui sa-i spunem ca intre noi sta toamna,cui?

sâmbătă, 8 august 2015



Vom fi atatea stele care vor rasari pe ceruri de opal / Iar noptii ii vom fi un cantec / De care vesnic se va indragosti / Si atatea flori vom fi pe campuri si pe dealuri / Vom fi orizonturi spre care multe chipuri vor privi / Cand nu vom mai fi / Vom fi visurile din ochii unui copil / Si sperantele celor mari / Vom fi ape involburate care se vor linisti / Vom fi arbori / Care vor creste si se vor inalta spre lumina / Cand nu vom mai fi / Vom fi culori asternute pe panza / Vom fi sunete... / Vom fi apusuri... / Vom fi vant... / Vom fi ploaie... / Vom fi anotimpuri.../ Vom fi poezii pe care altii le vor scrie si le vor citi / Vom fi de toate / Dar oameni niciodata, dar niciodata nu vom mai fi

joi, 23 iulie 2015



E timpul sa ne spunem adio/ Printr-o tacere pe care o intelegem amandoi/ Vor creste atatea ziduri inalte de zile si nopti/ Vor creste si flori si copaci/ Si o alta lume va creste intre noi/ E timpul sa ii spunem iubirii ca n-am stiut sa iertam/ Cand insasi iubirea iarta si uita si nu cere nimic inapoi/ E timpul sa-i cerem uitarii sa ne uite/ Amintirilor sa le faurim aripi sa zboare in locuri in care/ Nu vor mai gasi calea spre a se intoarce/ Gandurilor le vom cere orele de zbucium si de nesomn inapoi/ E timpul sa-i spunem dorului ca in zadar ne va fi dor/ E timpul pentru toate acestea...
 — feeling inspired.


Mi-e dor de chipul tau batran si plin de intelesuri/ Pe care il tot refac din cioburi de lumini/ De-atunci trecut-au atatea asfintituri/ Imaginandu-mi adesea ochii tai senini/ Cand inserarea cade peste pamant in falduri/ Stralucind in noapte a cerului cununa/ Te vad parca si-acum in casa dintre dealuri/ Peste care refren de amintiri inca rasuna/ Te vad pe prispa casei, privind in departari/ Pe tine tata, obosit de-a vietii grea povara/ Si-ti caut de dor in lume asemanari/ Cand in suflet absenta ta adesea ma-nfioara/ Cu rost si fara rost stii, trec anii, tata/ Si lasa-n urma lor sirag de amintiri/ Dar cand mi-e dor, te caut pe bolta instelata/ Si te gasesc acolo in mii de licariri

marți, 23 iunie 2015

Imi vorbeste tacerea despre tine/ In noaptea aceasta care se naste intre noi/ In noaptea aceasta in care rasuna/ Vant, pacat si furtuna/ De la ferestre inchise vad stele jucandu-se/ In negru cer spre care/ Zboara lant de vise calatoare/ Iar sufletu-mi zaboveste prin locuri in care/ Nu-i pace, nici cantec, poate doar intristare/ Imi vorbeste despre tine tacerea/ Cu glas tremurator si moale/ In noaptea aceasta in care rasuna/ Din departare vantul si ploaia ce uda pamantul...

duminică, 7 iunie 2015

De atunci au trecut ani si anotimpuri destule/ De atunci cate stele au apus pe ceruri tenebroase/ Si atatea alte stele s-au nascut/ De atunci, de cand in umbre de singuratate/Imi ratacea privirea./ Si au mai trecut de atunci atatea nopti albastre/ Pe care le-am cusut cu fir de stralucire/Unele de altele.../ Atatea nopti in care nici rau/ Nici bine nu mi-a fost/ Iar in nebunie singuratatea canta a nemurire./ Da, de atunci s-au ofilit si au crescut/Atatea flori in lume/ Maci si crini si iasomie/ De cand singuratatii ii cautam un nume...

joi, 21 mai 2015



Spune-mi, spune-mi daca poti recunoaste/ Dintr-o mie, o inima solitara/ Sau una care n-a stiut sa iubeasca/ Pentru ca n-a invatat dialectul iubirii/ Arata-mi un singur ochi care/ A observat frumusetea bruta a naturii fara cusur./Sau o singura mana care/ A mangaiat chipul tangibil al vietii./ Spune-mi, spune-mi tu daca stii/ Unde timpul se ascunde/ Si cine-i faureste aripi ca sa zboare/ Atat de repede si departe.../ Caci toate clipele care trec sunt ireversibile/ O noapte trece urmata de o zi/Si cand le cauti nu le mai gasesti/ Stii tu, oare stii/Ca nimeni nu poate conspira impotriva timpului?

marți, 12 mai 2015

Astazi cand norii deasupra-mi s-au adunat/ Cerul si pamantul mirosea a furtuna/ Stropii cadeau in cadenta pe zidurile darapanate ale inimii mele/ Asteptam sa dispara decorul funest al furtunii si ma gandeam/ Ca ploaia vine din locuri indepartate ca sa purifice/ Carnea pamantului de pacatul adamic/ Din tenebrele abisului ezplodeaza o liniste celesta/ Si-n tumultul serii ma intreb daca a mai ramas ceva din zilele infime de ieri./Poate doar un zambet pueril/ Pe care il compun intr-un vers de resemnare./ Evadez din gandurile mele abstracte/Si pe fasii de lumina ma inalt si ma inalt/ Pana cand nu mai ramane nimic din locul realitatii mele/ Pana cand nu mai ramane nimic din trupul frivol al lumii/ Exista realitati mai calde/ Unde minciuna n-are glas/Nici rautatea chip/ Eu ma odihnesc la umbra culorilor de primavara/ Facand pace intre ganduri

miercuri, 29 aprilie 2015

                                                           Rosie floare                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      Floare de mac, intinsa pe patul tau de iarba                                                           Asa, fragila si subtire cum esti                                                                                 Imi amintesti de un suflet demult zdrobit                                                                 Asa, fragila si subtire cum esti                                                                                 Pari strop de sange                                                                                                   Prelins dintr-o rana mai veche a pamantului.                                                           Sub apasarea gandurilor mele                                                                                 Te frangi invelita in giulgiu de lumina                                                                     Cautandu-mi mainile, iar eu                                                                                     Cautandu-ti privirile                                                                                                 Si nu stiu de ce ma infiori                                                                                         Rosie floare                                                                                                               Nu stiu de ce dintre toate florile                                                                               Imi esti mai draga.                                                                                                                                                                                                                                                                               

vineri, 24 aprilie 2015

Simt un fel de liniste ce ma-nfioara/ Parca am scapat de orice fel de vina/ Caci tot vacarmul a trecut de-aseara/ Nici pe tample noaptea nu-mi suspina/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca pe-un copil la piept/Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept.../ De peste tot se-ntoarce vantul si cu el/ Poate-ai sa vii si tu, cine stie cand/ Schimbat sau poate c-ai ramas la fel/ Ti-e inca chipul nedescris de bland?/ Imi curge prin vene pelin amestecat cu sange/ Mi-e inca dusman trecutu-acesta mort/ In propria-i bataie inima-mi se frange/ Mi-e mentor cerul noptii si mi-e cort/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca un copil la piept/ Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept...
Mare, in tine dorm atatea glasuri ce nu se mai aud/ Cati indragostiti s-au mai pierdut in orizonturile tale/ Cati altii au venit sa-ti povesteasca de-ale lor/ Sub luna ocrotitoare a noptilor de vara sau de iarna/ Fara sa le pese, singuratatea lumii au aruncat-o in tine/ Tu uneori o spargi de maluri si de stanci/ Dar cine iti mai tine de urat si tie? .../ Din cand in cand doar marinarii leganati de visuri sau betie/ Isi canta cateodata lor si cateodata tie/ Exista oare ochi in lume, cu-o singura privire/ Sa poata sa-ti cuprinda aceasta eternitate in miscare ?/ Unde ti-e sufletul, mare... / Poate in adancuri, sa nu ti-l stie nimeni/ Sau poate, / Poate pe coama valurilor tale ti-a fost intotdeauna sufletul
Cand mi-e dor de mine, ma caut peste tot/ Aceea care a iubit mai mult sau mai putin/ Dar care n-a urat ceea ce n-a iubit niciodata/ Cand mi-e dor de mine ,ma caut printre ani / Copilaria e inca acolo unde am lasat-o: pe ulite, in mirosul frunzelor de nuc, si-n pragul casei, seara/ E acolo inca/ Desculta, cu hainele rupte si cu parul rebel/ Ma asteapta sa-mi spuna c-am uitat sa mai trec / Pe acolo unde iti pot creste aripi si cu ele sa zbori/ Cand mi-e dor de mine,ma caut peste tot / In privirea din oglinda, dimineata/ In calmul dintre plansete,in imbratisari,in clipe/ In ganduri, in cuvinte,in azi si maine/ Ma caut in sufletele tuturor si-n al meu / Dar nu ma gasesc niciunde...
Iubesc viata, pentru ca si ea ma iubeste pe mine/ M-a iubit inainte ca eu s-o iubesc/ De cate ori m-am lasat leganata in bratele ei/ De cate ori mi-a mangaiat fruntea /Mi-a oprit suspinul si lacrima/ Aratandu-mi ca soarele si ploaia sunt sub acelasi cer/ Si fara sa stiu, cand am vrut sa mor/ Am vrut mai mult sa traiesc/ Si fara sa stiu, am dansat pe cantecul acela/ Pe care nu mi l-am amintit niciodata/ Dar am dansat, pentru ca am stiut/ Ca ritmul nu l-am pierdut niciodata...
Ingerii mei tacuti, imblanzitorii de demoni! / Nu-mi vorbesc niciodata, sunt umbra trupului meu/ Ei stiu totul, stiu cat de mult urasc ploaia/ Dar poate ca si cerul are ochi care plang/ Iar eu n-as face decat sa-i urasc suferinta/ Daca ploaia nu-i ploaie, ci lacrimi?/ Ingerii mei tacuti, stiu totul/ Ei stiu ca intre existenta si uitare sunt chinuita de intrebari/ Toti ochii omenesti , plang!/ Poate ca mai mult decat sa observe, au fost facuti sa planga/ Este destinul lor, nu al meu/ Eu n-am vrut sa plang niciodata/ Eu am vrut sa calatoresc in cautarea fericirii / E teribila ca moartea, cand nu o gasesti/ Poate ca oamenii nu depind in totalitate de fericire/ Poate ca depind mai mult unii de altii/ Ingerii mei tacuti, ei stau de veghe fara sa ma intrerupa din ganduri/ Si sub aripile lor mi-e noaptea mai prietenoasa
Cat de mare e marea asta de oameni/ Niste trupuri fragile, miscatoare/ Care umbla inapoi si inainte fara incetare/ Si fara odihna umbla!/ Ingeri cazuti suntem/ Tarandu-ne dupa noi aripile moarte si grele/Omul, e ingerul cazut/ Cu ochii ca smoala sau ca cerul/ Cu parul de aur sau de foc/ Orbit de nepasare,asta-i intunericul prin care vrea sa pipaie lumina/ Alearga incoace si incolo/ Dupa dragoste sau dupa speranta/ Dupa comori si idealuri/ Dar se impiedica de neputinta lui/ Si se ascunde adesea de suferinta/ Isi acopera ranile sub haina groasa a mandriei/ Cand i se clatina mersul glorios/ Isi intareste zidurile minciunii si sta biruitor pe tronul desertaciunii lui/ Ignorand adevarul/ Omule, omule, inger cazut cu aripile frante...
Inapoiaza-mi-te asa cum lumina se inapoiaza diminetii/ Pentru ca te caut cum isi cauta albastrul, cerul / Sau apele,adancul/ Si te astept/ Cum asteapta copacii sa-i mangaie sau sa-i legene vantul/ Asa cum ploaia invata pamantul sa-i cunoasca atingerea/ Invata-ma sa-ti cunosc intristarea/ Pentru ca ma tulbura ochii tai negri/ In care s-au ascuns noptile/ Divinii tai ochi din care se revarsa negrul mai negru/ Inapoiaza-mi-te asa cum gandurile se inapoiaza tacerii/ Si fura-mi singuratatea de care ma simt vesnic legata/ De care te simti vesnic legat/ Iar impreuna sa cautam un zambet sub care/ Adapostindu-ne de lacrimi amenintatoare/ Sa uitam cat de tare doare/ Curajul de-a iubi/ Tu, amarul meu dulce/ Fura-mi caldura mainilor ce-ti plimba pe tample visarea
Nu stiu ce sa-ti mai spun, Doamne/ Ma invart ca intr-un cerc vicios/Ma adancesc tot mai tare intr-un intuneric fatidic/ In care, uneori, reverberatiile luminii ma surprind/ Inconjurata de inalte ziduri umane/ Gandurile mele catre Tine sunt tot mai putine/ Si nu stiu Doamne, daca ma mai ti minte/ Dar sa nu ma uiti, cum nici un copil nu uita/ Chipul bonom al femeii care i-a devenit mama/ Am aflat ca oamenii care nu iubesc, fac risipa de viata/ Si ca iertarea e o virtute/ Am iertat atat cat am putut/ Dar pe mine n-am stiut sa ma iert niciodata.../ Reveleaza-te ochilor mei orbi / Caci trec anii incetinindu-mi pasii/ Si ma gandesc la moarte/ Ca la o rapitoare de trupuri/ Dar nu si de suflete/ Sufletele noastre sunt bucati rupte ale sufletului Tau/ Nu stiu ce sa-ti mai spun,Doamne/ Adu-ti aminte de chipul trecator al tineretii mele...
Apus de soare sangeriu/ Se zvarcoleste in orizont/ Lasand dare de rosu peste blanda martie/ Sub pleoapele cerului se dezbraca de stralucire soarele/ Vrand sa uite povara-i de-a apune/ Vesnic la picioarele lumii/ Portile-nserarii se deschid /Si brazdat de intuneric/ Se clatina pamantul /In descantec de primavara
Vantule,aducator de ploi/ Ce lasi de frunze, pomii goi/ Incotro te-ndrepti,de unde vii/ Hoinar prin noptile pustii/ Calator,departe-n lume/ Unde soarele apune/ Peste munti si dealuri verzi/ Tot cutreieri si alergi/ In lung si-n lat pamantul tot/ Il brazdezi fara noroc/ Peste rauri si izvoare/ Suieri calm si-a nepasare/ Pe unde treci, tu iei cu tine/ Bucurii,dar si suspine/ Povesti,iubiri si doruri multe/ N-are cine sa le-asculte/ Lasi in urma-ti zei si mituri/ Intalnesti atatea chipuri/ Plete negre,ochi albastri/Ce privesc in noapte astri/ Tu,vantule de miazanoapte/ Ce asculti a lumii soapte/ Vantule de miazazi/ Incotro te-ndrepti, de unde vii
C-am sa te uit si-am sa-ti uit amintirea/ I-o teama permanenta,si poate fara rost/ Te caut la nesfarsit in juru-mi cu privirea/ Intr-o lume in care cu totii se imbata de anost/ Si-n racoarea zorilor de nesomn inrobita/ Mi se risipesc ca roua gandurile adunate/Peste a diminetii silueta firava si decrepita/ Fantasme albe si negre se apleaca despuiate/ Se intoarce ca o furtuna in sufletu-mi cainta/ Dorul de tine e peste tot si in toate/ De teama c-am sa te uit imi tremura fiinta/ Sub cerul meu cu luni insangerate/ Tu in visele mele esti pe veci etern/ Si-am sa umblu doar atunci pe cai de resemnare/ Cand n-am sa mai am nici o amintire ca sa astern/ Pe-al inimii mele altar in ceas de contemplare
Am sa-ti prefac amintirea intr-un etern monument/ Pe care am sa-l inalt tot mai sus,spre ceruri/ Unde tu de pe catafalcul visarii, vehement/ Sa-l privesti contemplator in mii si mii de feluri/ Ma intind fara glas pe lespedea tacerii/ Cresc abisuri in mine si-n falduri de-ntuneric/ Ma leaga strans de ea catusa intristarii/ Dar ma inunda libertatea-n valuri cand feeric/ Glasul tau il mai aud ca un ecou/ Din departari pe care daca le-as putea cuprinde/ Frenetic as deschide al necunoscutului hublou/ Chiar daca vanturi reci si furibunde/ M-ar arunca din nou in hauri de suspine/ Si m-ar strapunge iarasi ochii insingurarii/ Toate acestea mi s-ar parea putine/ Daca ti-as intalni surasul la portile-noptarii
Luna ,felinar al noptii/Si a celor care umbla/In intuneric de matase/Incalciti in ghemul dorintelor/ Poarta masti decolorate/ Si pe-o scena-nchipuita/ Jocul demascarii,joaca/ Dar cand din inalt cortina/ Ca o mantie a condamnarii cade/Peste trupuri desfranate/ Toti se scutura de vina si de fapte/ Luna,felinar al noptii/ Si a celor ce se-mbraca/ In rochia noptii de dantela/ Ratacesc in depravare.../ Ingropandu-si apoi fapta/Sub gramezi de alte fapte/ Ridica panzele uitarii/ Navigand spre alte meleaguri de dorinte

marți, 17 februarie 2015



A crescut prea multa ura intre noi/ Si acum insingurarea noastra-i de ajuns sa stim ca de fapt doar prin tacere ne mai vorbim/ Mi-ai spus ca m-ai legat de gandul tau nebun/ Ca mori in inchisoarea trupului tau/ Si gusti in fiecare zi dintr-o moarte concreta/ Ca moartea nu-i un etern intuneric, ci o evadare/ O binecuvantare a unui suflet agonic/ Dar si tu te plimbi cu nepasare pe bulevardul mintii mele/ Dezmortind fiecare durere pe care am refuzat s-o mai simt/ Pana cand imi alungi si somnul si linistea/ Tu te razbuni in felul acesta/ Ampificandu-mi furia/ Eu, fireste, mai tarai dupa mine amintirea ta ruginita/ Si noaptea , in camera mea fara pereti/ Ma invelesc cu frica de-a nu fi iubit candva/ Mai mult decat ai iubit tu

marți, 10 februarie 2015

Cand mi-e dor de mine, ma caut peste tot/ Aceea care a iubit mai mult sau mai putin/ Dar care n-a urat ceea ce n-a iubit niciodata/ Cand mi-e dor de mine ,ma caut printre ani / Copilaria e inca acolo unde am lasat-o: pe ulite, in mirosul frunzelor de nuc, si-n pragul casei, seara/ E acolo inca/ Desculta, cu hainele rupte si cu parul rebel/ Ma asteapta sa-mi spuna c-am uitat sa mai trec / Pe acolo unde iti pot creste aripi si cu ele sa zbori/ Cand mi-e dor de mine,ma caut peste tot / In privirea din oglinda, dimineata/ In calmul dintre plansete,in imbratisari,in clipe/ In ganduri, in cuvinte,in azi si maine/ Ma caut in sufletele tuturor si-n al meu / Dar nu ma gasesc niciunde...

miercuri, 4 februarie 2015

Acest joc de sunete pe care m-ai facut sa-l ascult/ Aceste jocuri de litere cresteau si deveneau cuvinte/ Si-apoi intregul vers izvora din inima ta de piatra/ In inima mea de lut./ Stateai intins in intunericul acela care-mi facea atata rau/ Si nu puteam sa-mi feresc privirea/ Iar de atata negru imi sangerau ochii./Tu imi acopereai chipul cu mainile-ti fragile/ Si apoi intre doua suspine ma durea mai tare durerea/ Care pleca din inima ta de piatra /In inima mea de lut/ Lumina si intunericul se contopeau lasandu-ti in semiumbra trupul/ Crucificat de prea multa iubire sau ura/ N-am sa stiu niciodata...

joi, 29 ianuarie 2015

Simt un fel de liniste ce ma-nfioara/ Parca am scapat de orice fel de vina/ Caci tot vacarmul a trecut de-aseara/ Nici pe tample noaptea nu-mi suspina/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca pe-un copil la piept/Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept.../ De peste tot se-ntoarce vantul si cu el/ Poate-ai sa vii si tu, cine stie cand/ Schimbat sau poate c-ai ramas la fel/ Ti-e inca chipul nedescris de bland?/ Imi curge prin vene pelin amestecat cu sange/ Mi-e inca dusman trecutu-acesta mort/ In propria-i bataie inima-mi se frange/ Mi-e mentor cerul noptii si mi-e cort/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca un copil la piept/ Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept...
Mare, in tine dorm atatea glasuri ce nu se mai aud/ Cati indragostiti s-au mai pierdut in orizonturile tale/ Cati altii au venit sa-ti povesteasca de-ale lor/ Sub luna ocrotitoare a noptilor de vara sau de iarna/ Fara sa le pese, singuratatea lumii au aruncat-o in tine/ Tu uneori o spargi de maluri si de stanci/ Dar cine iti mai tine de urat si tie? .../ Din cand in cand doar marinarii leganati de visuri sau betie/ Isi canta cateodata lor si cateodata tie/ Exista oare ochi in lume, cu-o singura privire/ Sa poata sa-ti cuprinda aceasta eternitate in miscare ?/ Unde ti-e sufletul, mare... / Poate in adancuri, sa nu ti-l stie nimeni/ Sau poate, / Poate pe coama valurilor tale ti-a fost intotdeauna sufletul

luni, 19 ianuarie 2015

Cateodata regretul de-a nu ma fi nascut vreodata, imi strapunge pieptul ca o sabie ascutita. Caci ce poate fi mai neputincios decat un trup de carne si de oase, un chip de lut care se naste si moare. Cine poate sa-mi linisteasca sufletul,sa-l ia in palme si sa-l mangaie? ...cand nici macar eu nu pot face asta sufletului meu chinuit, macar ca e atat de aproape si totusi atat de departe de mine. Mi-a spus vocea cerului: poate lua adevarul chip de minciuna? Eu am tacut, am ingenunchiat si mi-am simtit inima facandu-se totuna cu pamantul...

joi, 8 ianuarie 2015

Iti mai aduci aminte de mine, oare stii/ Ma-ntreb cum mi-ar fi viata dac-ai fi/ Eu nu stiu sa traiesc si nici nu stiu sa mor/ Nu stiu cum sa ma lupt cu clipele de dor/ Imi pare-ntreaga lume lipsita de culoare/ In piept bataia inimii ma arde si ma doare/ Daca s-ar scurge viata intr-o clipa, ce repede mi-ar trece/ Caci chipul din oglinda mi-e searbad si mi-e rece/ Te caut peste tot, si-n visurile mele/ Nu stiu de esti in abis sau in cer cu stele/ Lacrima tristetii sub pleoapa mi se naste/ Viacul dintre noi cu ura ne desparte/ Mi-e scarba cateodata de chipul ast ' de lut/ Straveziu si trist si prea tacut/ Dar cum altfel in lipsa ta sa fie/ Cand inima-mi la fel ca viata-i de pustie

duminică, 4 ianuarie 2015

Uite, cum si fara tine stie cerul sa ninga/ Cum fulgii de nea stiu pamantul s-atinga/ Atatea amintiri de tine ma leaga/ Cand din ceruri ovale cade prima zapada/ E rece-n odaie si focul din soba se stinge/ Seara, tristetea si dorul de tine ma-nvinge/ In ceasuri tarzii de naluca ta eu ma tem/ Afara , in alb imbracati copacii se apleaca si gem/ Inca o noapte, inca o luna rosie/ Intre falci ,lupii prada isi sfasie/ Imi bate la geam iarna, pe ulite vine/ Si gerul albastru, strans de mana ma tine/ Jarul din soba s-a stins, se-nalta doar fum/ In suflet mi-e rece si spaima si scrum/ Atatea amintiri de tine ma leaga / Cand din ceruri ovale cade prima zapada