Mare, in tine dorm atatea glasuri ce nu se mai aud/ Cati indragostiti s-au mai pierdut in orizonturile tale/ Cati altii au venit sa-ti povesteasca de-ale lor/ Sub luna ocrotitoare a noptilor de vara sau de iarna/ Fara sa le pese, singuratatea lumii au aruncat-o in tine/ Tu uneori o spargi de maluri si de stanci/ Dar cine iti mai tine de urat si tie? .../ Din cand in cand doar marinarii leganati de visuri sau betie/ Isi canta cateodata lor si cateodata tie/ Exista oare ochi in lume, cu-o singura privire/ Sa poata sa-ti cuprinda aceasta eternitate in miscare ?/ Unde ti-e sufletul, mare... / Poate in adancuri, sa nu ti-l stie nimeni/ Sau poate, / Poate pe coama valurilor tale ti-a fost intotdeauna sufletul