Cat de mare e marea asta de oameni/ Niste trupuri fragile, miscatoare/ Care umbla inapoi si inainte fara incetare/ Si fara odihna umbla!/ Ingeri cazuti suntem/ Tarandu-ne dupa noi aripile moarte si grele/Omul, e ingerul cazut/ Cu ochii ca smoala sau ca cerul/ Cu parul de aur sau de foc/ Orbit de nepasare,asta-i intunericul prin care vrea sa pipaie lumina/ Alearga incoace si incolo/ Dupa dragoste sau dupa speranta/ Dupa comori si idealuri/ Dar se impiedica de neputinta lui/ Si se ascunde adesea de suferinta/ Isi acopera ranile sub haina groasa a mandriei/ Cand i se clatina mersul glorios/ Isi intareste zidurile minciunii si sta biruitor pe tronul desertaciunii lui/ Ignorand adevarul/ Omule, omule, inger cazut cu aripile frante...