Simt un fel de liniste ce ma-nfioara/ Parca am scapat de orice fel de vina/ Caci tot vacarmul a trecut de-aseara/ Nici pe tample noaptea nu-mi suspina/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca pe-un copil la piept/Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept.../ De peste tot se-ntoarce vantul si cu el/ Poate-ai sa vii si tu, cine stie cand/ Schimbat sau poate c-ai ramas la fel/ Ti-e inca chipul nedescris de bland?/ Imi curge prin vene pelin amestecat cu sange/ Mi-e inca dusman trecutu-acesta mort/ In propria-i bataie inima-mi se frange/ Mi-e mentor cerul noptii si mi-e cort/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca un copil la piept/ Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept...

Mare, in tine dorm atatea glasuri ce nu se mai aud/ Cati indragostiti s-au mai pierdut in orizonturile tale/ Cati altii au venit sa-ti povesteasca de-ale lor/ Sub luna ocrotitoare a noptilor de vara sau de iarna/ Fara sa le pese, singuratatea lumii au aruncat-o in tine/ Tu uneori o spargi de maluri si de stanci/ Dar cine iti mai tine de urat si tie? .../ Din cand in cand doar marinarii leganati de visuri sau betie/ Isi canta cateodata lor si cateodata tie/ Exista oare ochi in lume, cu-o singura privire/ Sa poata sa-ti cuprinda aceasta eternitate in miscare ?/ Unde ti-e sufletul, mare... / Poate in adancuri, sa nu ti-l stie nimeni/ Sau poate, / Poate pe coama valurilor tale ti-a fost intotdeauna sufletul

Cateodata regretul de-a nu ma fi nascut vreodata, imi strapunge pieptul ca o sabie ascutita. Caci ce poate fi mai neputincios decat un trup de carne si de oase, un chip de lut care se naste si moare. Cine poate sa-mi linisteasca sufletul,sa-l ia in palme si sa-l mangaie? ...cand nici macar eu nu pot face asta sufletului meu chinuit, macar ca e atat de aproape si totusi atat de departe de mine. Mi-a spus vocea cerului: poate lua adevarul chip de minciuna? Eu am tacut, am ingenunchiat si mi-am simtit inima facandu-se totuna cu pamantul...

Iti mai aduci aminte de mine, oare stii/ Ma-ntreb cum mi-ar fi viata dac-ai fi/ Eu nu stiu sa traiesc si nici nu stiu sa mor/ Nu stiu cum sa ma lupt cu clipele de dor/ Imi pare-ntreaga lume lipsita de culoare/ In piept bataia inimii ma arde si ma doare/ Daca s-ar scurge viata intr-o clipa, ce repede mi-ar trece/ Caci chipul din oglinda mi-e searbad si mi-e rece/ Te caut peste tot, si-n visurile mele/ Nu stiu de esti in abis sau in cer cu stele/ Lacrima tristetii sub pleoapa mi se naste/ Viacul dintre noi cu ura ne desparte/ Mi-e scarba cateodata de chipul ast ' de lut/ Straveziu si trist si prea tacut/ Dar cum altfel in lipsa ta sa fie/ Cand inima-mi la fel ca viata-i de pustie

Uite, cum si fara tine stie cerul sa ninga/ Cum fulgii de nea stiu pamantul s-atinga/ Atatea amintiri de tine ma leaga/ Cand din ceruri ovale cade prima zapada/ E rece-n odaie si focul din soba se stinge/ Seara, tristetea si dorul de tine ma-nvinge/ In ceasuri tarzii de naluca ta eu ma tem/ Afara , in alb imbracati copacii se apleaca si gem/ Inca o noapte, inca o luna rosie/ Intre falci ,lupii prada isi sfasie/ Imi bate la geam iarna, pe ulite vine/ Si gerul albastru, strans de mana ma tine/ Jarul din soba s-a stins, se-nalta doar fum/ In suflet mi-e rece si spaima si scrum/ Atatea amintiri de tine ma leaga / Cand din ceruri ovale cade prima zapada