luni, 19 ianuarie 2015

Cateodata regretul de-a nu ma fi nascut vreodata, imi strapunge pieptul ca o sabie ascutita. Caci ce poate fi mai neputincios decat un trup de carne si de oase, un chip de lut care se naste si moare. Cine poate sa-mi linisteasca sufletul,sa-l ia in palme si sa-l mangaie? ...cand nici macar eu nu pot face asta sufletului meu chinuit, macar ca e atat de aproape si totusi atat de departe de mine. Mi-a spus vocea cerului: poate lua adevarul chip de minciuna? Eu am tacut, am ingenunchiat si mi-am simtit inima facandu-se totuna cu pamantul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu