duminică, 8 noiembrie 2015

Din departari rasuna vantul aducand cu el in zbor
O dulceaga simfonie ce ma face sa dansez
In pasi amari de nebunie pe o scena de pastel
Dar cazand de sus cortina, mi-am dat seama ca visez
Si m-am trezit in gand cu toamna despletind si impletind
Toate dorurile mele ce se plimba pe carari
Cu glasul ei timid imi spune pe la colturi tot bocind
Ca intre ea si intre mine se gasesc asemanari
Imi cere toamna sa o iert in ritualul descantarii
Ca in decorul ei m-a inchis sa-i respir melancolia
Cazand peste mine ceasul bland al contemplarii
Ii cer toamnei dimineata sa-mi respire nebunia
Ea ma imbratiseaza cu fiori de infrigurare
Si ma-ndeamna s-o privesc in ochiu-i gri si transparent
Eu oftand si tot oftand printr-un semn de impacare
Ii ating usor cu mana trupul rece si inert
Toamnă, îti cresc pe tample zilele de ieri
Împodobite cu tristetea unei inimi muribunde
Si cât de blânde zilele de ieri au apus pentru totdeauna
De unde vii, toamnă? 
Pleacă
Si rugina pasilor tăi
O va sterge la noapte ploaia
Pleacă
Pentru ca îti cresc pe tâmple amintiri
Pe care inca le mai port in suflet
Îti cresc pe tâmple zilele de ieri
Si cât de blânde zilele de ieri s-au predat uitarii
Urci pe treptele nopții
Iar la capatul linistii mele face zgomot neliniștea ta
De unde vii,toamnă?
Pleacă
Si rugina pasilor tăi
O va sterge la noapte ploaia
Din pustiu se auzeau ecouri de singurătate
Vântul le izbea de peretii albi ai dimineții
Timpul curgea anapoda în spatiul lui limitat 
Si aveam impresia ca orele vroiau să evadeze din ceasul lor de sticla.
De la ferestrele zidite ale lumii
Ma hrăneam cu gandul existentei lui Dumnezeu
Îmi scriam in taina pacatele cu litere de foc
Ce-mi mistuiau sufletul
Pana cand il transforma intr-o cenusa caldă
Am simţit nevoia unei rugaciuni
Dar mi se desirau pe buze cuvintele
Si am ramas cu o mirare ascunsa
Că în piept continua sa-mi bata clopotele credintei
Ca dintr-un templu al bunatatii
În clipa aceea as fi cazut jertfă vietii
Caci in nari adulmecam frica unei morti iminente
Pentru întâia oara am plans
Cu lacrimile unui copil în care ardea dorinta
De a prinde în brate apusul
Ca pentru a nu stiu câta oară
Să nu se loveasca de pământ
Si să se spargă
În cioburi de lumini sfâsietoare
Recita-mi din poemul vietii in clipa asta bizara
Sub greutatea noptii ce ne apasa pe amandoi
Si sa ascultam impreuna vantul de afara
Cum ne sopteste sa traim singuratatea in doi
Octombrie in bratele-i infrigurate ne-amageste
Si sub cerul ce pe chipuri ne cerne transparente ploi
Ne intrebam mirati ce oare inca ne uneste
Poate trairile de lut ce ne-a lasat in inimi goi
S-au intetit furtuni prea multe pe marea vietii mele
Iar valuri furibunde se sparg de ceasul asteptarii
Sa-i cautam un nume iubirii noastre efemere
Si noi cu totul sa ne lasam in voia intamplarii
Stau treze cu noi pana tarziu luminile de veghe
Tu sa-mi reciti din taina vietii aceasta ce se trece
Cand fantasmagorice glasuri vor rasuna-n tenebre
Noi clipa despartirii intampina-vom rece
Pentru totdeauna va fi toamna
Toamna vietii mele 
Sufletul meu acoperit de frunze va uita toate primaverile
Caci pentru totdeauna va fi toamna
Si va geme uneori de tot ce a fost si n-a fost
Dar n-am sa stiu mai mult decat stiu, niciodata
N-am sa stiu de ce intre viata si moarte
Oamenii se perinda cautandu-si fericirea
Cautandu-se unii pe altii
Si n-am sa stiu mai mult decat stiu, niciodata
N-am sa stiu de ce totul piere
Piere pana si dragostea
Piere noaptea, ziua
Si nimic din ce se duce nu se mai intoarce
Nici gandul
Nici clipa
Nici zborul pasarilor in inalt
Nici pasii celor care sunt unde nu mai sunt
Nimic, nimic din toate acestea...

joi, 10 septembrie 2015



Maine cand din astazi va ramane o amintire/ Eu voi avea in suflet atata toamna/ Doar maine cand norii cenusii vor cerne ploaie/ Voi asculta bocetul toamnei/ Si cu priviri ratacite prin ruginiu/ Imi voi asterne gandurile pe pamant/ Maine cand toamna/ Imi va lasa pe chip o nota de tristete/ Imi va fi dor de tot ce a trecut / Doar maine cand pasarile vor zbura/ Spre tarmurile calde/ Pomii vor fi goi de frunze/ Si atata verde se va vesteji/ Iar in frigul diminetii vor pasi visele mele/ Si-n ceturi dese, dese/ Vor disparea pe veci/ Doar maine cand se va ascunde in parul meu mirosul toamnei/ Vantul va trece purtand cu el melancolii/ Si prea obosit de atata gri/ Sufletul meu se va odihni pe pat de frunze


Cui sa-i spunem ca septembrie s-a repezit peste noi/ Ca o pasare de pradă/ Iar toamna a ancorat la tarmul inimilor noastre ravasite/ Cui sa-i spunem cat de fragile-s iubirile toamna/ Ca-n tumultul noptii/ Ard atâtea dorinte si doruri/ Pe ruguri inaltate pana la cer/ Iar noi impovarati de pacate/ Am rupt cu mainile goale din luna bucăti/ Si am aprins faclii/ In intunericul din noi/ Cui sa-i spunem ca ne tinem cu toamna de mana/ Neîndrăznind sa rupem lantul tăcerii/ Ci mai degraba ne-am pus pe buze lacat/ Ca fara vreun rost anume/ Sa putrezeasca in noi cuvinte/ Pe care am fi putut sa ni le spunem/ Cui sa-i spunem ca intre noi sta toamna,cui?