SINGURATATEA

Singuratatea-i o zdreanta

Pe care uneori nevrand o-mbracam

Alteori ea se-mbraca cu noi!

E ca o pasare straina care-si cladeste cuib in pieptul nostru

Din care dintii amaraciunii rod neincetat.

Cateodata aceasta singuratate ne paraseste, in zborul ei atingand culmi mai inalte.

Dar intotdeauna se intoarce si ca o piatra grea ne zdrobeste mai tare carnea si oasele.

Ne aminteste mereu ca nu ne abandoneaza definitiv, doar temporar!

E o prezenta continua!

 Iar pielea noastra subtire respira parfumul ei neplacut.

In zori ne indeamna sa ne privim in oglinda,

Chipul nostru poarta chipul ei!

Si-n abisul ochilor nostri ne face cu mana si ne spune:

-Buna dimineata! Numele meu e Singuratate!