Clopotele lumii bat fara de-ncetare/ In tampla rece a tristei mele nopti/ Mi-e chipul diafan si fara de visare/ Caci veche e povara tristei mele sorti/ Oh, ce flamand pustiul ma va inghiti/ Cand gandurile mele-naripate n-au sa te gaseasca/ Atunci am sa te brodez pe ceruri cu margini argintii/ Spre care ochii mei de dor sa se topeasca/ In asteptarea ta, cine stie, poate/ Vor creste peste mine, de tot soiul, flori/ Cand peste tarmurile marii agitate/ Vor trece agale stol de pasari albe-n zori