Sta-n pragul lumii toamna neclintita/ Cu parul ud si cu picioarele reci/ Trecand peste ea dimineti despuiate de vise/ Si nopti despuiate de tristeti/ Pe tample i se-ntind fara de margini cerul si pamantul/ Ea asternuta intre astazi si ieri, isi sterge cu mainile goale de pe frunte timpul/ Si din coltul ochilor ei gem trupuri plapande/ Gem frunze cu trupuri plapande/ Lasa-mi toamna sufletul gol, decat prea plin de tine...