Vom fi atatea stele care vor rasari pe ceruri de opal / Iar noptii ii vom fi un cantec / De care vesnic se va indragosti / Si atatea flori vom fi pe campuri si pe dealuri / Vom fi orizonturi spre care multe chipuri vor privi / Cand nu vom mai fi / Vom fi visurile din ochii unui copil / Si sperantele celor mari / Vom fi ape involburate care se vor linisti / Vom fi arbori / Care vor creste si se vor inalta spre lumina / Cand nu vom mai fi / Vom fi culori asternute pe panza / Vom fi sunete... / Vom fi apusuri... / Vom fi vant... / Vom fi ploaie... / Vom fi anotimpuri.../ Vom fi poezii pe care altii le vor scrie si le vor citi / Vom fi de toate / Dar oameni niciodata, dar niciodata nu vom mai fi

E timpul sa ne spunem adio/ Printr-o tacere pe care o intelegem amandoi/ Vor creste atatea ziduri inalte de zile si nopti/ Vor creste si flori si copaci/ Si o alta lume va creste intre noi/ E timpul sa ii spunem iubirii ca n-am stiut sa iertam/ Cand insasi iubirea iarta si uita si nu cere nimic inapoi/ E timpul sa-i cerem uitarii sa ne uite/ Amintirilor sa le faurim aripi sa zboare in locuri in care/ Nu vor mai gasi calea spre a se intoarce/ Gandurilor le vom cere orele de zbucium si de nesomn inapoi/ E timpul sa-i spunem dorului ca in zadar ne va fi dor/ E timpul pentru toate acestea...

 — feeling inspired.

Mi-e dor de chipul tau batran si plin de intelesuri/ Pe care il tot refac din cioburi de lumini/ De-atunci trecut-au atatea asfintituri/ Imaginandu-mi adesea ochii tai senini/ Cand inserarea cade peste pamant in falduri/ Stralucind in noapte a cerului cununa/ Te vad parca si-acum in casa dintre dealuri/ Peste care refren de amintiri inca rasuna/ Te vad pe prispa casei, privind in departari/ Pe tine tata, obosit de-a vietii grea povara/ Si-ti caut de dor in lume asemanari/ Cand in suflet absenta ta adesea ma-nfioara/ Cu rost si fara rost stii, trec anii, tata/ Si lasa-n urma lor sirag de amintiri/ Dar cand mi-e dor, te caut pe bolta instelata/ Si te gasesc acolo in mii de licariri

Imi vorbeste tacerea despre tine/ In noaptea aceasta care se naste intre noi/ In noaptea aceasta in care rasuna/ Vant, pacat si furtuna/ De la ferestre inchise vad stele jucandu-se/ In negru cer spre care/ Zboara lant de vise calatoare/ Iar sufletu-mi zaboveste prin locuri in care/ Nu-i pace, nici cantec, poate doar intristare/ Imi vorbeste despre tine tacerea/ Cu glas tremurator si moale/ In noaptea aceasta in care rasuna/ Din departare vantul si ploaia ce uda pamantul...

De atunci au trecut ani si anotimpuri destule/ De atunci cate stele au apus pe ceruri tenebroase/ Si atatea alte stele s-au nascut/ De atunci, de cand in umbre de singuratate/Imi ratacea privirea./ Si au mai trecut de atunci atatea nopti albastre/ Pe care le-am cusut cu fir de stralucire/Unele de altele.../ Atatea nopti in care nici rau/ Nici bine nu mi-a fost/ Iar in nebunie singuratatea canta a nemurire./ Da, de atunci s-au ofilit si au crescut/Atatea flori in lume/ Maci si crini si iasomie/ De cand singuratatii ii cautam un nume...

Spune-mi, spune-mi daca poti recunoaste/ Dintr-o mie, o inima solitara/ Sau una care n-a stiut sa iubeasca/ Pentru ca n-a invatat dialectul iubirii/ Arata-mi un singur ochi care/ A observat frumusetea bruta a naturii fara cusur./Sau o singura mana care/ A mangaiat chipul tangibil al vietii./ Spune-mi, spune-mi tu daca stii/ Unde timpul se ascunde/ Si cine-i faureste aripi ca sa zboare/ Atat de repede si departe.../ Caci toate clipele care trec sunt ireversibile/ O noapte trece urmata de o zi/Si cand le cauti nu le mai gasesti/ Stii tu, oare stii/Ca nimeni nu poate conspira impotriva timpului?

Astazi cand norii deasupra-mi s-au adunat/ Cerul si pamantul mirosea a furtuna/ Stropii cadeau in cadenta pe zidurile darapanate ale inimii mele/ Asteptam sa dispara decorul funest al furtunii si ma gandeam/ Ca ploaia vine din locuri indepartate ca sa purifice/ Carnea pamantului de pacatul adamic/ Din tenebrele abisului ezplodeaza o liniste celesta/ Si-n tumultul serii ma intreb daca a mai ramas ceva din zilele infime de ieri./Poate doar un zambet pueril/ Pe care il compun intr-un vers de resemnare./ Evadez din gandurile mele abstracte/Si pe fasii de lumina ma inalt si ma inalt/ Pana cand nu mai ramane nimic din locul realitatii mele/ Pana cand nu mai ramane nimic din trupul frivol al lumii/ Exista realitati mai calde/ Unde minciuna n-are glas/Nici rautatea chip/ Eu ma odihnesc la umbra culorilor de primavara/ Facand pace intre ganduri