A crescut prea multa ura intre noi/ Si acum insingurarea noastra-i de ajuns sa stim ca de fapt doar prin tacere ne mai vorbim/ Mi-ai spus ca m-ai legat de gandul tau nebun/ Ca mori in inchisoarea trupului tau/ Si gusti in fiecare zi dintr-o moarte concreta/ Ca moartea nu-i un etern intuneric, ci o evadare/ O binecuvantare a unui suflet agonic/ Dar si tu te plimbi cu nepasare pe bulevardul mintii mele/ Dezmortind fiecare durere pe care am refuzat s-o mai simt/ Pana cand imi alungi si somnul si linistea/ Tu te razbuni in felul acesta/ Ampificandu-mi furia/ Eu, fireste, mai tarai dupa mine amintirea ta ruginita/ Si noaptea , in camera mea fara pereti/ Ma invelesc cu frica de-a nu fi iubit candva/ Mai mult decat ai iubit tu

Cand mi-e dor de mine, ma caut peste tot/ Aceea care a iubit mai mult sau mai putin/ Dar care n-a urat ceea ce n-a iubit niciodata/ Cand mi-e dor de mine ,ma caut printre ani / Copilaria e inca acolo unde am lasat-o: pe ulite, in mirosul frunzelor de nuc, si-n pragul casei, seara/ E acolo inca/ Desculta, cu hainele rupte si cu parul rebel/ Ma asteapta sa-mi spuna c-am uitat sa mai trec / Pe acolo unde iti pot creste aripi si cu ele sa zbori/ Cand mi-e dor de mine,ma caut peste tot / In privirea din oglinda, dimineata/ In calmul dintre plansete,in imbratisari,in clipe/ In ganduri, in cuvinte,in azi si maine/ Ma caut in sufletele tuturor si-n al meu / Dar nu ma gasesc niciunde...

Acest joc de sunete pe care m-ai facut sa-l ascult/ Aceste jocuri de litere cresteau si deveneau cuvinte/ Si-apoi intregul vers izvora din inima ta de piatra/ In inima mea de lut./ Stateai intins in intunericul acela care-mi facea atata rau/ Si nu puteam sa-mi feresc privirea/ Iar de atata negru imi sangerau ochii./Tu imi acopereai chipul cu mainile-ti fragile/ Si apoi intre doua suspine ma durea mai tare durerea/ Care pleca din inima ta de piatra /In inima mea de lut/ Lumina si intunericul se contopeau lasandu-ti in semiumbra trupul/ Crucificat de prea multa iubire sau ura/ N-am sa stiu niciodata...

Simt un fel de liniste ce ma-nfioara/ Parca am scapat de orice fel de vina/ Caci tot vacarmul a trecut de-aseara/ Nici pe tample noaptea nu-mi suspina/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca pe-un copil la piept/Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept.../ De peste tot se-ntoarce vantul si cu el/ Poate-ai sa vii si tu, cine stie cand/ Schimbat sau poate c-ai ramas la fel/ Ti-e inca chipul nedescris de bland?/ Imi curge prin vene pelin amestecat cu sange/ Mi-e inca dusman trecutu-acesta mort/ In propria-i bataie inima-mi se frange/ Mi-e mentor cerul noptii si mi-e cort/ Simt un fel de liniste, ce liniste ciudata/ Ma-mbie ca s-o port ca un copil la piept/ Si asa, ramasa la pieptu-mi inclestata/ Asteapta langa mine, eu astept...

Mare, in tine dorm atatea glasuri ce nu se mai aud/ Cati indragostiti s-au mai pierdut in orizonturile tale/ Cati altii au venit sa-ti povesteasca de-ale lor/ Sub luna ocrotitoare a noptilor de vara sau de iarna/ Fara sa le pese, singuratatea lumii au aruncat-o in tine/ Tu uneori o spargi de maluri si de stanci/ Dar cine iti mai tine de urat si tie? .../ Din cand in cand doar marinarii leganati de visuri sau betie/ Isi canta cateodata lor si cateodata tie/ Exista oare ochi in lume, cu-o singura privire/ Sa poata sa-ti cuprinda aceasta eternitate in miscare ?/ Unde ti-e sufletul, mare... / Poate in adancuri, sa nu ti-l stie nimeni/ Sau poate, / Poate pe coama valurilor tale ti-a fost intotdeauna sufletul

Cateodata regretul de-a nu ma fi nascut vreodata, imi strapunge pieptul ca o sabie ascutita. Caci ce poate fi mai neputincios decat un trup de carne si de oase, un chip de lut care se naste si moare. Cine poate sa-mi linisteasca sufletul,sa-l ia in palme si sa-l mangaie? ...cand nici macar eu nu pot face asta sufletului meu chinuit, macar ca e atat de aproape si totusi atat de departe de mine. Mi-a spus vocea cerului: poate lua adevarul chip de minciuna? Eu am tacut, am ingenunchiat si mi-am simtit inima facandu-se totuna cu pamantul...

Iti mai aduci aminte de mine, oare stii/ Ma-ntreb cum mi-ar fi viata dac-ai fi/ Eu nu stiu sa traiesc si nici nu stiu sa mor/ Nu stiu cum sa ma lupt cu clipele de dor/ Imi pare-ntreaga lume lipsita de culoare/ In piept bataia inimii ma arde si ma doare/ Daca s-ar scurge viata intr-o clipa, ce repede mi-ar trece/ Caci chipul din oglinda mi-e searbad si mi-e rece/ Te caut peste tot, si-n visurile mele/ Nu stiu de esti in abis sau in cer cu stele/ Lacrima tristetii sub pleoapa mi se naste/ Viacul dintre noi cu ura ne desparte/ Mi-e scarba cateodata de chipul ast ' de lut/ Straveziu si trist si prea tacut/ Dar cum altfel in lipsa ta sa fie/ Cand inima-mi la fel ca viata-i de pustie