Clopotele lumii bat fara de-ncetare/ In tampla rece a tristei mele nopti/ Mi-e chipul diafan si fara de visare/ Caci veche e povara tristei mele sorti/ Oh, ce flamand pustiul ma va inghiti/ Cand gandurile mele-naripate n-au sa te gaseasca/ Atunci am sa te brodez pe ceruri cu margini argintii/ Spre care ochii mei de dor sa se topeasca/ In asteptarea ta, cine stie, poate/ Vor creste peste mine, de tot soiul, flori/ Cand peste tarmurile marii agitate/ Vor trece agale stol de pasari albe-n zori

Sta-n pragul lumii toamna neclintita/ Cu parul ud si cu picioarele reci/ Trecand peste ea dimineti despuiate de vise/ Si nopti despuiate de tristeti/ Pe tample i se-ntind fara de margini cerul si pamantul/ Ea asternuta intre astazi si ieri, isi sterge cu mainile goale de pe frunte timpul/ Si din coltul ochilor ei gem trupuri plapande/ Gem frunze cu trupuri plapande/ Lasa-mi toamna sufletul gol, decat prea plin de tine...

A nins cu ani prea multi iubite peste noi/ Iar lumea s-anvechit de-atata vant si ploi/ Nu stiu, vreun rost daca a avut despartirea/ Caci din sufletu-mi singuratatea a cuprins nemarginirea/ E toamna si iar s-anvelit pamantul cu frunze/ Amintirea ta am acoperit-o sub milioane de panze/ Timpul s-a intins alene intre noi/ Tacerea noastra s-a umplut de apa si noroi/ Te-am cautat o vreme printre furtunile stelare/ Prin nopti si zile si anotimpuri fugare/ N-am sa stiu daca in inima ti-a fost statornica iubirea/ Sau daca plecarea mea ti-a alungat nefericirea/ A nins cu ani prea multi iubite peste noi/ Iar lumea s-anvechit de-atata vant si ploi...

Cat de multe priviri anoste si goale/ Se ratacesc in zbor de aripi inegale/ Pe la geamuri ploaia rece grabita a si trecut/ Cand peste lume noaptea pare-a fi cazut/ Pluteste-n aer miros de despartiri autumnale/ Tu m-ai desprins dintre bataile inimii tale/ Ploaia care va veni, taci si asculta/ Cum prin ploaie dragostea mea umbla desculta/ Te pastrez in mine ca pe-o recunoscuta credinta/ Te-as smulge din suflet dar mi-e cu neputinta/ Tu m-ai desprins dintre bataile inimii tale/ Pluteste-n aer miros de despartiri autumnale.

Mi-e uscat sufletul de-atata seceta pe pamant/ Imi inunda mintea gand dupa gand/ Sa traiesc ca un demon, sa mor ca un sfant/ Sa tac sau sa strig, dar mi-e glasul prea frant/ Mi-e arsa privirea de-atata foc, se mistuie-n foc/ Inimi si destine, ghinion si noroc/ Se-nalta, se-nalta flacari,scrum si scantei/ Ingenuncheaza laolalta credinciosi si atei/ Mi se-mpleteste moartea ca o esarfa la gat/ Cand viata jongleaza-ntre frumos si urat/ Ce-i omul, ce-i omul,decat o mana de lut/ O, sufletul meu pribeag si tacut

Am iubit ploaia, candva cand sub ea ne adaposteam/ Sub stropii ei reci si calzi ne indragosteam./ Am iubit ploaia, candva cand curgea in culori / Si sunetul ei ma facea sa iubesc totul, /Dar cel mai mult te-am iubit pe tine/ Candva am iubit ploaia caci imi inviora trupul neodihnit / Abandonat pentru totdeauna in bratele tale./ Uneori asteptam ploaia,/ Alteori porneam in cautarea ei.../ Dar de cele mai multe ori ne cauta ea / Si ne gasea fericiti sau tristi , sau melancolici./ Candva am iubit ploaia...

De teama c-am sa te uit, ti-am zidit amintirea cum se zideste piatra cu piatra un templu / In care intru si tac si ascult glasul vietii./Dau la o parte perdeaua timpului si-mbratisez in graba clipe de vis, / Clipe in care fericirea era singurul sentiment adevarat./ Mi-e dor sa umblu pe cararile inimii tale.../Ziua si noaptea m-au impartit intre ele si nu-mi pasa ca mi se-aude in ecou plansul cumplit/ Eu imi caut zambetul zdrobit de talpa unui destin pe care nu l-am scris eu.